Data: 01-05-2020
Conectarea a doi detectori de gaz utilizând o singură electrovalvă
În poza atașată articolului curent aveți schema conectării a doi detectori de gaz care lucrează cu o singură electrovalvă, o schemă care nu va provoca niciodată un scurtcircuit, oricum vei introduce ștecherul în priză.
Cu o anumită ocazie, am avut prilejul să discut cu un angajat din categoria celor despre care am pomenit mai sus. L-am rugat, dacă este amabil, să-mi explice cum trebuiesc conectați acești senzori (numai de curiozitate, că tot auzisem vorbindu-se despre astfel de scheme). Atunci, omul a scos o surubelniță dintr-un buzunar al salopetei și a început să zgârie pe beton schema pe care o știa el. Era atât de autoritar și de pornit că nu mai puteam să spun nimic de gura lui. I-am oferit o coală hârtie format A-4 și un pix. Mai întâi, omul a rupt coala de hârtie în două. N-am înțeles de ce a fost necesar să facă asta. În fine, am început să-l ascult și omul a început să se dezlănțuie ca un șuvoi după o ploaie torențială. Mi-a arătat cum se identifică faza rețelei (că eu nu știam asta) și cum se face "+" pe priză și pe ștecher cu marker-ul (că eu nu știu să scriu). Apoi, a ținut să sublinieze că trebuie să fii "foarte-foarte atent" (Mă speriasem!) să nu inversezi ștecherul în priză, că pe urmă detectorul face "poc", zicea el, "și trebuie să cumperi altul". (Nu puteam să-mi închipui asta.)
Văzând cum se prezintă situația, am hotărât să iau legătura cu Gogu, ca să văd el ce date are legat această dilemă. Am găsit ceva pe un forum, dar am constatat că oamenii se încurcă totuși în contacte și schemele lor nu funcționează în toate cazurile. Păi sigur că nu funcționează, pentru că fiecare dintre cei care sunt cât de cât în temă explică cât se poate de prost ceea ce știe și o problemă banală devine subiect de dispută pe pagini întregi. Iar faptul că mulți nu știu cum să testeze funcționarea unui detector de gaz este ceva care le întrece pe toate.
Astfel, în figura atașată articolului curent aveți schema conectării a doi senzori care lucrează cu o singură electrovalvă, o schemă care nu va face niciodată "poc", cum susținea individul despre care am relatat, oricum vei introduce ștecherul în priză. De ce să fie o singura valvă și nu mai multe (așa cum doresc furnizorii de servicii gazoase)? Pentru că apariția unui eveniment de declanșare al electrovalvei poate să fie deja un indiciu pentru ceilalți locatari că ceva s-a întâmplat cu persoana vecină și așa ceva ar putea să-i salveze viața, mai ales când este vorba de persoane în vârstă sau suferinde. Sigur că așa ceva nu merge la bloc, dar în cazul a două-trei familii care au curte comună, o astfel de opțiune este căt se poate de umană și bine venită. Este părerea mea.
GREȘALA pe care d-șii o fac este că alimentează aceste detectoare din puncte diferite ale rețelei electrice și inversarea ștecherului în priză și generarea de către utilizator a unui scurtcircuit în acest fel nu este decât o chestiune de timp. Dar cineva va zice: "Nu-i nimic, remediezi defectul și ridici părghia siguranței automate la loc". Nu cred că este chiar atât de simplu. Siguranțele automate pot face față unui număr limitat de declanșări, deoarece contactele se uzează și ele ajung să nu mai prezinte "siguranță", adică devin incapabile să-și exercite funcția pentru care au fost concepute și integrate în circuit. Pe de altă parte, un scurtcircuit apărut la instalația de alimentare cu energie electrică a unui imobil trebuie evitat la maxim, întrucât căile de curent au o reactanță foarte mică, și astfel curentul atinge valori foarte mari până în momentul când siguranța va întrerupe circuitul. Așa ceva este deosebit de nociv pentru instalație, deoarece pot exista puncte de ramificație unde supratemperatura poate distruge izolația și poate compromite punctul de contact galvanic. În viitor, acel punct se va înfierbânta din cauza creșterii rezisteței electrice apărută în zona de contact. Ceea ce poate să urmeze în continuare este lesne de închipuit.
În privința testării funcționării instalației va trebui să dați comandă adecvată cu ajutorul butonul destinat acestui scop. Unele detectoare declanșează la prima apăsare a butonului, altele la apăsare și menținearea apăsată a butonului în cauză, circa 2..5 secunde. În definitv, aceste informații se găsesc în atestatul și cartea tehnică ale detectorului.
Precizare: Nu sunt expert în instalații de alimentare cu gaz metan, nici specialist în așa ceva și nu mă preocupă acest domeniu decât în măsura în care doresc să am și eu o instalație sigură și frumos realizată. Este suficient să aruncați o privire puțin mai atentă la toate aceste instalații despre care vorbesc și veți rămâne cu imaginea realității - aceea că majoritatea acestora sunt făcute în bătaie de joc: strâmbe și prost așezate, pentru că acesta este stilul lor. La ei nimic nu e drept: totul este înclinat și strâmb.
#