Data: 12-01-2019

Aplicație software de reconstituire la sol a evoluției în zbor a avioanelor

Realizat sub forma unei aplicații software pentru calculatoare compatibile IBM, programul de afișare și interpretare a parametrilor de zbor "Lancer-2007" este destinat personalului tehnic și tehnico-ingineresc care exploatează și intrețin avioane de tip MiG-21 Lancer, dodate cu sisteme de achiziție și înregistrare pe memorii statice (SAIMS).

S

istemul poate fi folosit cu succes și de către personalul navigant în activitățile specifice de reconstituire la sol a evoluției în zbor a avionului MiG-21 Lancer, dar şi pentru analiza unor situații deosebite apărute în timpul zborului. De asemenea, programul se poate dovedi util în scopuri didactice pentru prezentarea unor situaţii reale de interes care se încadrează în tema dată.

Aplicația este realizată sub forma unui panou frontal care conține o serie de aparate de bord virtuale (realizate pe cale software) al caror format grafic este foarte asemănător cu cele reale, specifice avionului MiG-21. Acest aspect, coroborat cu capacitatea programului de a prelucra şi de a afișa în timp real parametrii de zbor proveniți de la înregistratorul protejat (IP) sau cutia neagră a avionului, conferă programului câteva avantaje semnificative, dintre care amintesc:

a/.posibilitatea de a interpreta ușor si rapid parametrii de zbor proveniți de la înregistratorul protejat (IP) și tragerea unor concluzii juste cu privire la comportarea avionului în timpul zborului;

b/.depistarea unor sisteme defecte din compunerea avionului care aparent par să funcționeze normal;

c/.utilizat alături de echipamentul video pentru reconstituire la sol (VRGE), programul poate furniza date suplimentare utile care să contribuie la îmbunătățirea activității de analiză a unei misiuni;

d/.dotorită ușurinței cu care poate fi utilzat și a facilităților grafice de care dispune, în activitățile didactice de laborator poate fi o unealtă de un real folos, care ajută la înțelegerea profundă a modului de funcționare în complet a unor sisteme și echipamente ce intră în compunerea avionului.

Aplicația în cauză pote fi dezvoltată fără limite, astfel încât să servească și altor scopuri specifice mediului de lucru cu acest tip de avion, dar și a altor tipuri de aeronave cu avionică similară.

Autor:

#


Comentarii:

Cititor:

E-mail:

Comentariu:
Spaţiul acordat unui comentariu este limitat la 1000 de caractere.
Atenție la codul captcha!!